Poliţiştii efectuează cercetări pentru lovire sau alte violenţe după ce două eleve, de 16 şi 17 ani, ar fi fost agresate cu ...
Dmitri Medvedev a scris pe X: „Convorbirea telefonică dintre președinții Putin și Trump s-a dovedit o idee binecunoscută – în ...
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 130 de ani de la inaugurarea Fundațiunii Universitare "Carol I", Biblioteca ...
Gândul vă prezintă calendarul zilei de luni, 24 martie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul ...
Dacă aveți o anumită grupă de sânge, sunteți mai predispus să dezvoltați un anumit tip cancer, sugerează un studiu. Sunt și ...
Există o forță misterioasă care conduce expansiunea Universului și s-ar putea schimba într-un mod care ne provoacă înțelegerea actuală a timpului și spațiului, au observat oamenii de știință. Astronom ...
Inteligenţa Artificială (AI) capabilă să egaleze mintea umană va apărea în următorii cinci până la zece ani, este de părere ...
„Gala Democrației”, organizată în cadrul „Forumului mondial privind viitorul democrației, tehnologiei și umanității” de la Berlin ...
„Gala Democrației”, organizată în cadrul „Forumului mondial privind viitorul democrației, tehnologiei și umanității” de la ...
Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat, miercuri, în emisiunea „Gândul Exclusiv”, informațiile furnizate de Kremlin despre subiectele discuției dintre Donald ...
Energia întunecată, motorul teoretic al expansiunii Universului despre care se credea că este legată de o constantă ...
„Credeți că va reuși Doland Trump să oprească războiul din Ucraina” – Aceasta a fost întrebarea zilei de marți adresată ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results